Despre mine

 

Buna dragilor!

Ma bucur ca sunteti aici. Inseamna ca va doriti la fel de mult ca mine sa fiti relaxati si senini, si sa reusiti sa gasiti echilibrul interior astfel incat in jurul vostru sa raspanditi bucurie si lumina.

Numele meu este Iulia Dobrescu si voi fi alaturi de voi in aceasta calatorie catre sine, punandu-va la dispozitie resursele mele, experienta mea si toate informatiile acumulate de mine, atat in cei mai mult de 10 ani de cariera in Resurse Umane, cat si dezvoltandu-mi una din pasiunile mele: aromaterapia.

Asa cum va spuneam am lucrat mai bine de 10 ani in domeniul resurselor umane, ca Specialist si Consultant in Recrutare, Manager de Resurse Umane si apoi, pentru ultimii 5 ani, in Training, fiind certificata ca Manager de Resurse Umane,Trainer si  Practician NLP. Gasiti mai multe informatii despre cariera mea aici.

Dupa 10 ani de experienta in multinationale, am facut bine cunoscuta pauza de mamica, de aproape 3 ani. In acest timp mi-am dezvoltat o noua pasiune – aromaterapia si aceasta a inceput sa aiba din ce in ce mai multa importanta in viata noastra de familie. Astfel am pornit pe un drum frumos si aromat, acela de a deveni Aromaterapeut. Un prim pas a fost acela de a face cateva cursuri online, de Aromaterapie si de a deveni membru al unei companii producatoare de uleiuri esentiale,fiind in contact permanent cu persoane cu experienta in aromaterapie si utilizarea uleiurilor esentiale. Voi detalia acest lucru intr-un articol dedicat alegerii mele de a utiliza un anumit brand de uleiuri esentiale.

Decizia de a incerca aromaterapia a venit dupa un moment dificil din viata mea. La inceputul lui 2017 baietelul meu a avut Purpura trombocitopenica idiopatica ( o boala autoimuna, care se poate declansa dupa o viroza ). Din fericire insa, a fost un episod acut, adica vindecabila in aproximativ 6 luni. Dupa acest episod nefericit ii sunt , insa, contraindicate anumite medicamente, care in mod normal se folosesc in cazuri de raceli sau infectii ale tractului respirator, aceste medicamente putand cauza trombocitopenie, deci pot declansa o recidiva a bolii. Asadar, m-am vazut nevoita sa caut alternative, tratamente naturiste care sa il ajute in cazul racelilor sau in cazul altor afectiuni pentru care, in mod normal, i s-ar fi recomandat acele medicamente despre care va spuneam. Si asa am ajuns sa utilizez uleiurile esentiale.

Veti gasi mai jos cele doua certificari pe care le-am obtinut intr-o prima etapa de dezvoltare in domeniul aromaterapiei. Vor mai urma si alte etape si va voi tine la curent cu toate.

Voi presara toate aceste informatii si cu mici povestioare sau trucuri de relaxare din viata de familie, viata de mamica, fiind mama unui baietel energic, haios si iubitor, de aproape 3 ani.

De asemenea, voi strange pentru voi pe acest site si informatii despre meditatie, care de cele mai multe ori se combina perfect cu aromaterapia.

Imi doresc sa invatam impreuna sa ne traim viata cu relaxare si echilibru!

Cu drag,

Iulia

Ma puteti gasi oricand la adresa de e-mail iulia.dobrescu@hr-id.ro si pe pagina de Facebook https://www.facebook.com/Hairelaxeaza-te